Parcurile industriale din Republica Moldova au atras mai multe investiţii. În comparaţie cu anul trecut, creşterea capitalului este de 3,4 la sută

Embed:

Cele zece parcuri industriale din ţara noastră au atras mai multe investiţii în primele nouă luni ale acestui an. Capitalul plasat în dezvoltarea infrastructurii a constituit aproape 300 de milioane de lei, în creştere cu 3,4 la sută în comparaţie cu perioada similară a anului trecut. 

Şi veniturile companiilor rezidente au înregistrat o creştere substanţială.Încasările se cifrează la 1,5 miliarde de lei, cu aproape 40 la sută mai mult faţă de anul trecut. Totodată, a crescut simţitor numărul persoanelor angajate în parcurile industriale.

Potrivit datelor Ministerului Economiei şi Infrastructurii, aici activează aproape 2.800 de oameni, cu aproximativ 20 la sută mai mulţi în comparaţie cu perioada similară a anului trecut.

În cei şase ani de activitate, în parcurile industriale de la noi din ţară s-au investit aproape 1,4 miliarde de lei în dezvoltarea infrastructurii şi aproape 5 miliarde de lei în realizarea producţiei. 

Lasă un comentariu