Operaţiuni de amploare. Patru grupări criminale specializate în comercializarea drogurilor au fost anihilate

Embed:

25 de persoane, membri ai patru grupări criminale specializate în comercializarea drogurilor au fost reţinuţi în urma operaţiunilor de amploare desfăşurate în ultimele două săptămâni în toată ţară. În cadrul acestora au fost efectuate 180 de percheziţii şi confiscate substanţe narcotice în sumă de 15 milioane de lei.

Una dintre grupări vindea drogurile pe internet, iar vânzătorii câştigau lunar zeci de mii de lei.

Administratorul grupului se află în străinătate şi are complici în mai multe ţări ale lumii. Cei din Republica Moldova au fost filaţi timp de trei luni de forţele de ordine din ţara noastră. Suspecţii vindeau on-line marfa adusă prin contrabandă şi racolau potenţiali distribuitori.

"Depune un gaj anumit, pur formal de la 20 până la 100 dolari, să presupunem, pentru a confirma că nu este consumator de droguri. Unul dintre cele şapte persoane, care au fost reţinuţi la noi, timp de o lună de zile a câştigat 37 de mii de lei", a spus şeful Direcţiei de Poliţie Chişinău, Corneliu Groza.

Potrivit poliţiei, vânzătorii şi cumpărătorii nu se întâlneau.

"Clientul, apelând la o aplicaţie de comunicare primea acceptul de la vânzător, pentru a procura această substanţă, făcea un transfer bănesc de la 250 până la 2 mii de lei. Prin intermediul telefoniei mobile expedia copia bonului de plată", a zis şeful Direcţiei de Poliţie Chişinău, Corneliu Groza.

După ce traficanţii de droguri primeau dovada că pentru marfa comandată au fost viraţi banii, aceştia o ascundeau în diverse locuri ale ţării, apoi le trimiteau clienţilor pozele cu adresa de unde o pot ridica.

"În cadrul percheziţiilor, care au fost efectuate la ziua de vineri, au fost depistate 97 de ascunzişuri în municipiul Chişinău în care deja erau amplasate droguri de la 0,5 grame până la 30 de grame", a spus şeful Direcţiei de Poliţie Chişinău, Corneliu Groza.

Celelalte trei grupări la fel comercializau diferite tipuri de droguri, inclusiv ecstasy, în cluburile de noapte. În cadrul operațiunii au fost ridicate peste 35 kg de substanţe narcotice.

"Valoarea acestor droguri se estimează la 15 milioane de lei. Fiind suspectate de comercializarea drogurilor, de păstrarea drogurilor, de producerea şi cultivarea plantelor 95 de persoane. Ca urmare a întregii operaţiuni desfăşurate şi la nivel de municipiul Chişinău şi pe ţară au fost reţinute 25 de persoane", a afirmat şeful Direcţiei Antidrog al IGP, Ion Țurcanu.

De asemenea, în cadrul percheziţiilor au fost depistate patru pistoale, peste 250 de cartușe de luptă, cartușe oarbe, dar şi o grenadă. Printre cei 25 de suspecţi, cu vârsta cuprinsă între 19 şi 47 de ani, care au fost încătuşaţi se numără şi trei femei. Toţi suspecţii riscă până la 15 ani de puşcărie.

Lasă un comentariu