Operaţiune emoţionantă în România. Copilul de nici doi ani care a căzut într-o fântână, salvat după 11 ore

Embed:

Copilul de nici doi ani care a căzut, ieri, într-o fântână din județul Teleorman, România, a fost salvat după aproape 11 ore. Micuțul a fost transportat cu un elicopter la un spital din București. Medicii afirmă că băiatul se află în stare gravă, întrucât a suferit un şoc hipotermic, după ce a stat pe jumătate în apă.

Potrivit medicilor, copilul a ajuns la spital ventilat și intubat mecanic și a avut nevoie de resuscitare, după un stop cardiac. La operaţiunea dificilă au participat peste 70 de salvatori.

"A fost o intervenție puțin mai deosebită față de celelalte. Parcă simţeam că o să-l scoatem în viață", a spus plutonierul adjutant ISU Bucureşti-Ilfov, Ionel Răducu.

Plutonierul recunoaşte, totuşi, că operațiunea a fost dificilă și riscantă. Pe parcursul celor peste 10 ore, salvatorii au introdus în fântână oxigen ca să-l țină pe băiat conștient, dar şi aer cald, pentru ca micuţul să nu îngheţe.

"Riscurile de surpare, mai multe riscuri. De surpare a tuburilor. Deja era un tub în partea de jos puțin deplasat. L-am scos destul de greu", a afirmat plutonierul adjutant ISU Bucureşti-Ilfov, Ionel Răducu.

Copilul de un an și nouă luni a căzut, ieri, într-o fântână îngustă și adâncă de 16 metri, după ce a mers singur să bea apă şi a urcat pe un scaun, dar a alunecat și a căzut în gol. Poliţia a deschis în acest caz un dosar penal pentru vătămare din culpă.

Lasă un comentariu