Ofertă de milioane. Primăria dă 10 milioane de lei pentru un teren care va fi gunoişte

Embed:

Primăria Capitalei este gata să ofere 10 milioane de lei pentru un teren, pe care poate fi depozitat, temporar, gunoiul din municipiul Chişinău. Anunţul a fost făcut, astăzi, de primarul Dorin Chirtoacă. Edilul susţine că s-a înţeles cu locuitorii din satul Bubuieci ca deşeurile să mai fie stocate acolo maxim o lună şi jumătate, după care groapa de gunoi din localitate va fi conservată.

Astfel, se caută un loc nou pentru o gunoişte temporară, pentru cel mult trei ani. Timp în care Guvernul urmează să naţionalizeze terenul pe care este amplasată groapa de gunoi de la Ţânţăreni, care a fost închisă pentru modernizare încă în 2011.

Dorin Chirtoacă spune că este dispus să ofere câte 10 milioane de lei pe an pentru închirierea unui teren pe care pot fi stocate deşeurile din Capitală. Chiar şi aşa, primarul nu crede că se vor găsi doritori de a profita de această ofertă.

"Este o propunere valabilă pentru oricine în raza a 50 de kilometri de Chişinău. Aşteptăm să vedem ce propuneri vor fi, chiar sunt curios, însă presupunerea noastră este că nu va propune nimeni, din cauză că se consideră că să ai o gunoişte în apropiere sau în raza localităţii este ca şi cum ar fi o ruşine", a declarat primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă.

Locuitorii din Bubuieci, satul în preajma căruia, timp de şapte ani, au fost stocate peste şapte milioane de metri cubi de deşeuri, spun că nici toţi banii din lume nu i-ar motiva să accepte depozitarea gunoaielor, în continuare.

Între timp, responsabilii de la Ministerul Mediului spun că au început deja procedura de revenire la stocarea deşeurilor la gunoiştea din Ţânţăreni, Anenii Noi, însă formalităţile mai durează.

"Sunt termeni, procese paralele – dimensiunea de implementare a proiectului şi naţionalizarea propriu-zisă. Este vorba despre luni de zile", a menționat ministrul Mediului, Valeriu Munteanu.

Groapa de gunoi de la Ţânţăreni este singura din centrul ţării care respectă toate standardele de mediu. Autorităţile au semnat un acord de finanţare cu BERD şi BEI privind alocarea a 14 milioane de euro pentru modernizarea gunoiştei.

Lasă un comentariu