O grupare care producea şi comercializa anabolizante contrafăcute, destructurată. 13 persoane au fost reţinute, iar alte trei sunt anunțate în căutare internațională

Embed:

Cinci membri ai unei grupări care producea şi comercializa anabolizante contrafăcute, printre care şi un angajat al Serviciului Vamal au fost reţinuţi de procurorii PCCOCS. Gruparea a fost anihilată încă în luna august a acestui an, tot atunci au fost arestaţi opt membri ai acesteia.

"Comenzile se făceau în special prin reţeaua globală internet. Prin mediul online. Prin intermediul unor saituri întreţinute şi promovate de către membrii acestor grupări. Ulterior erau comercializate în vest", a spus procurorul adjunct PCCOCS, Valeriu Bodean.

În total, în acest dosar au fost reţinute 13 persoane, una se află sub control judiciar, iar alte trei printre care și liderul grupării, sunt anunțate în căutare internațională. Toţi sunt cetăţeni ai Republicii Moldova. Procurorii au constat că în schema infracţională a fost implicat şi un colaborator al Serviciului Vamal.

"Este suspectat că folosindu-se de situaţia de serviciu a facilitat introducerea pe teritoriul ţării unei cantităţi enorme de produse anabolizante. La moment investigţiile continuă, în vederea implicării şi a altor colaboratori vamali în schema respectivă", a afirmat şeful direcţie Serviciul Vamal, Lilian Mârca.

Anabolizantele erau livrate din China prin intermediul serviciului poştal.

În urma percheziţiilor efectuate în august la domiciliile bănuiţilor au fost depistate şi ridicate produse anabolizante în formă de pastile şi fiole, 60 de carduri bancare emise pe numele diferitor persoane, 31 de telefoane mobile, mijloace bănești în sumă de peste 100.000 euro, arme de foc şi muniţii.

Lasă un comentariu