Nu renunţă la proiect. Primele parcări cu plată ar putea apărea în vară

Embed:

Primele parcări cu plată ar putea fi deschise în Capitală la începutul verii. Compania care a obţinut dreptul de a gestiona proiectul susţine că poate demara lucrările de amenajare chiar şi în lipsa unui regulament aprobat de aleşii municipali. Totodată, reprezentanţii acestei firme au declarat, astăzi, că vor merge în instanţă dacă autorităţile locale nu vor stabili, până la sfârşitul lunii Mai, regulile de activitate, aşa cum prevede contractul. 

La dezbaterile organizate de firma care va gestiona parcările cu plată în Capitală au participat doar câţiva consilieri socialişti. Aleşii susţin că acordul a fost semnat în condiţii care trezesc suspiciuni.

"Primăria a avut mandat din partea municipalităţii să semneze acest contract. Ne consultăm întotdeauna cu juriştii noştri", a declarat consilierul municipal fracţiunea PSRM, Vitalie Mucan.

La rândul lui, antreprenorul îi acuză pe aleşi că ar tergiversa aprobarea regulamentului privind gestionarea parcărilor.

"Avem dreptul chiar şi acum să ieşim în stradă şi să colectăm bani pentru parcări. Un singur lucru nu vom putea face - nu vom putea oferi permise gratuite de parcare orăşenilor. Dacă cineva dintre aleşii locali este împotriva acestui regulament, să-şi asume responsabilitatea când cetăţenii vor fi nemulţumiţi că nu primesc loc de parcare gratis în preajma casei", a menționat preşedintele consorţiului EME Holding, George Furst.

Firma care va gestiona parcările cu plată a fost creată în septembrie 2015, cu o lună înainte de organizarea licitaţiei. Centrul Naţional Anticorupţie a deschis o cauză penală pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu la semnarea contractului public-privat. Conducerea companiei susţine însă că acordul este perfect legal. Antreprenorii nu vor construi locuri de parcare, ci le vor gestiona pe cele deţinute de municipalitate. Mai mult, lucrările de întreţinere a parcărilor vor fi suportate de Primărie.

"Compania a acceptat la prima etapă că este de acord să renegocieze momente cele anume ceea ce ţine de salubrizare, fiindcă este în interesul tuturor ca să fie salubrizate sau deszăpezite aceste locuri de parcare. Acum, când este la consiliu ar fi ok nu să fie făcut show politic, dar să fie puse concret cererile la acest contract", a afirmat şeful Direcţiei Transport Chişinău, Igor Gamreţki.

Preţul pentru o oră de parcare în Chişinău va fi de cinci, 10 şi 15 lei, în funcţie de zonă.Taxele vor fi achitate la terminalele de plată şi de pe telefonul mobil. Sancţiunile pentru cei care nu plătesc vor fi egale cu taxa pentru 15 ore de parcare. După implementarea integrală a proiectului, veniturile redirecţionate municipalităţii ar putea ajunge la 9 milioane de euro pe an.

Lasă un comentariu