Noi detalii despre frauda din sistemul bancar. Investigaţia Kroll 2 este pe ultima sută de metri

Embed:

În următoarele săptămâni vor deveni cunoscute noi detalii despre frauda din sistemul bancar. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Andrian Candu, care a precizat că investigaţia Kroll 2 este pe ultima sută de metri.

Şeful Legislativului a menţionat că, în acest sens, urmează să fie convocată ședința Platformei interinstituționale privind situaţia din sistemul bancar. În cadrul acesteia, reponsabilii de la BNM şi de la Ministerul Finanţelor vor prezenta strategia de recuperare a banilor furaţi. 

"În timpul cel mai apropiat urmează să convocăm această platformă. Exact să ne spună care este termenul în care vor veni cu raportul numărul doi, raportul Kroll 2. Plus informaţia actualizată din partea justiţiei legate de frauda bancară şi alte informaţii care sunt de actualitate, inclusiv de la lichidatori", a declarat președintele Parlamentului, Andrian Candu.

Potrivit companiei Kroll, frauda de la BEM, Banca Socială şi Unibank se cifrează la 600 de milioane de dolari.

Cel puţin 75 de companii, care aveau legătură cu primarul oraşului Orhei, Ilan Shor, au beneficiat, între anii 2012 - 2014, de credite semnificative. Banii au fost spălaţi printr-o rețea de aproximativ 100 de conturi bancare corporative din Letonia.

Majoritatea conturilor au fost deschise pe numele unor companii înregistrate în Marea Britanie sau în locații off-shore precum Belize și Panama.

Potrivit Ministerului Finanțelor, până la 1 octombrie, în cadrul anchetei au fost recuperate aproape două miliarde de lei.

Lasă un comentariu