Ninsorile abundente din capitala Rusiei au paralizat traficul aerian. Stratul de zăpadă a ajuns la jumătate de metru

Embed:

Ninsorile abundente din capitala Rusiei au paralizat traficul aerian. Vremea rea a dus la anularea sau amânarea a sute de zboruri. De asemenea, din cauza zăpezii de pe piste, 19 avioane ale companiei Aeroflot au fost avariate.

Stratul de zăpadă în Moscova a depăşit jumătate de metru. Meteorologii susţin că, doar în ultimele două zile, au căzut peste 120 de procente de precipitaţii din norma pentru o lună.

Autoritățile locale i-au sfătuit pe oameni să stea astăzi acasă și să evite călătoriile. 

Forţele de ordine au cerut oamenilor să-i contacteze în cazul în care au nevoie de ajutor.

"Cel mai mult din cauza ninsorilor a avut de suferit Moscova. A nins puternic şi în regiunea Tula, Vladimirsk şi Briansk", a spus reprezentantul Ministerul Situaţiilor de Urgenţă, Serghei Fofanov.

Tot din cauza vremii nefavorabile, primăria Moscovei a anunţat că în aceste zile, elevii au frecvență liberă. Vremea rea a dat bătăi de cap şi locuitorilor Ucrainei. Din cauza ninsorilor şi a vântului puternic aproximativ o sută de localităţi au rămas fără energie electrică. Totodată, autorităţile din ţara vecină au anunţat că în Transcarpatia există risc de avalanşă. Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă a emis o avertizare în acest sens.

Lasă un comentariu