Ninsoarea abundentă a paralizat Capitala

Embed:

Ninsoarea abundentă  a paralizat şi Capitala. Sute de copaci au căzut sub greutatea zăpezii. Iar mai mulţi pietoni au ajuns la spital după ce au fost loviţi în stradă de crengile ce s-au rupt din cauza intemperiei. Pe străzi s-au format ambuteiaje, iar zeci de şoferi s-au pomenit cu maşinile strivite.

Peste 60 de maşini au fost  grav avariate .Cele mai afectate sectoare sunt Botanica, Buiucani şi Centru, unde au căzut peste 300 de arbori.

Mai mult de o mie de angajaţi municipali lucrează fără întrerupere. Unele drumuri sunt temporar închise din cauza abrorilor doborâţi pe carosabil. Până la ora 14:00, în Chişinău s-au produs 44 de accidente rutiere.

În curtea unui bloc de pe strada Doina şi Ion Aldea Teodorovici trei maşini au fost parţial distruse după ce un copac a căzut peste ele.

Unii copaci au fost smulşi din rădăcini.

A cedat sub greutatea ninsorii şi un arbore de pe strada Bănulescu Bodoni. Copacul a căzut peste o gheretă cu flori.

Zeci de arbori s-au prăbuşit şi peste terenuri de joacă, au blocat drumurile de acces şi au rupt liniile de electricitate. Troleibuzele au circulat cu dificultate, aşa că oamenii au fost nevoiţi să aştepte minute în şir în staţii. Arborii doborâţi au distrus şi şase acoperişuri.

Telefonul Dispeceratului regiei "Spaţii Verzi" din Capitală a sunat în continuu. Peste 400 de angajaţi au ieşit la muncă, iar unii şi-au riscat viaţa la propriu.

Nici pietonii n-au fost feriţi de pericole. Cinci oameni au ajuns la spital cu diferite fracturi, fiind loviţi de crengile copacilor. Unul dintre cei răniţi este un bărbat de 63 de ani din Capitală. 

Tot din cauza intemperiei, pe drumuri s-au format ambuteiaje.

Pe parcursul zilei, 15 autospeciale au împrăştiat material antiderapant pe străzile Capitalei. 

 

 

Lasă un comentariu