Înainte ca preşedintele Germaniei să rămână fără imunitate, și-a dat demisia. Christian Wulff este implicat, de mai multe luni, într-un scandal de corupţie.
Wulff este acuzat că ar fi profitat de poziţia sa pentru a obţine diverse avantaje financiare. Potrivit presei germane, preşedintele ar fi ascuns faptul că a beneficiat de sume importante de bani din partea unor oameni de afaceri pentru a petrece câteva vacanţe de lux. Ulterior, acesta ar fi încercat să facă presiuni asupra jurnaliştilor pentru a împiedica publicarea informaţiilor.