|
Referendum in stand by. O nouă săptămână de consultări în AIE
10:09 | 30 Ianuarie 2012
Aceasta pagina necesita Flash
Pentru a vizualiza video, JavaScript trebuie sa fie activat si aveti nevoie de ultima versiune a Adobe Flash Player. Descarca Flash Player aici!
Şi în această săptămână, liderii alianţei de guvernare au continuat consultările cu experţii constituţionali pentru organizarea referendumului din aprilie. Două partide din cele trei şi-au prezentat deja lista de modificări la Legea Supremă.
Dacă liberalii au făcut-o public, atunci despre propunerile liberal-democraţilor am aflat din presă. Doar democraţii nu se grăbesc să-şi expună punctul de vedere. Politicienii promit că în viitorul apropiat vor spune cu exactitate dacă va fi un plebiscit şi ce anume se va schimba în Constituţie.
Liberal-democraţii declară cu mâna pe inimă că nu ei au fost cei care au oferit presei propunerile lor de modificare a Constituţiei. Din cele apărute pe portalurile de ştiri aflăm că PLDM vrea ca şeful statului să NU mai aibă dreptul să scrie legi, să semneze tratate internaţionale, să acorde grade militare şi diplomatice, să propună organizarea referendumurilor şi să suspende activitatea Guvernului. De asemenea, potrivit presei, preşedintele NU ar trebui să fie obligat să asigure securitatea naţională. Aşa cum a fost ales cu 51 de voturi, aşa să fie şi demis. Presa scrie că partidul vrea ca aproape toate atribuţiile luate şefului statului să fie transmise premierului. Acum o săptămână, Vlad Filat s-a arătat indignat de faptul că liberalii au organizat dezbateri publice înainte de a se consulta cu partenerii din alianţă. Democratul Marian Lupu regretă că celelalte două partide au ales să-şi prezinte punctele de vedere presei până la decizia finală a alianţei. Liberalii au spus săptămâna trecută că ei îşi doresc ca preşedintele să fie ales din trei încercări. In primele două tururi cu cel puţin 51 de voturi, iar în cel de-al treilea tur, cu voturile majorităţii deputaţilor care participă la scrutin. Şeful statului nu ar mai trebui să aibă dreptul de a dizolva Parlamentul, iar premierul să fie desemnat la propunerea majorităţii de deputaţi şi nu aşa cum îi pofteşte preşedintelui. De asemenea, PL crede că vârsta minimă a candidaţilor la preşedinţie trebuie să fie de cel puţin 35, şi nu 40 cum este în prezent. Mihai Ghimpu exclude că insistă asupra modificării pentru a-l promova pe Dorin Chirtoacă la această funcţie. Care va fi lista finală de modificări în Constituţie, urmează să vedem. Deocamdată, am văzut că organizarea referendumului este pusă la îndoială de liderul PLDM Vlad Filat. Între timp, vă amintim că opoziţia insistă asupra dizolvării Parlamentului. Vladimir Voronin i-a expediat preşedintelui interimar Marian Lupu o scrisoare în care acuză Alianţa de guvernare de uzurparea puterii în stat. "(...) pentru a evita agravarea vinovăţiei în crima dată şi cu scopul de a păstra liniştea şi pacea în ţară, cer să dizolvaţi neîntîrziat Parlamentul nelegitim, conform procedurilor legale şi să stabiliţi data alegerilor parlamentare anticipate.", mai scrie liderul comunist. În replică, preşedintele interimar spune că în prezent nu există un temei juridic de dizolvare a legislativului. "(...) Ca și conținut, ea repetă poziția cunoscută a PCRM, care subminează funcționarea puterii de stat, urmărind să arunce societatea într-o nouă rundă de alegeri anticipate. Ca și noutate, textul semnat de liderul comunist are o valoare nulă, ceea ce înseamnă că o reacție de fond la acest mesaj este inutilă", încheie Marian Lupu. Foştii preşedinţi Petru Lucinschi şi Mircea Snegur sunt sceptici în privinţa reuşitei viitorului referendum, dar oricum speră că Alianţa va prinde colacul de salvare. Referendum sau Ba Sinteza Saptaminii.avi
|
 |
|