Cel puţin 54 de persoane au fost rănite duminică seara în centrul Atenei, în urma unor confruntări între manifestanţi şi poliţişti.
Incidentele au avut loc în timp ce Parlamentul de la Atena adopta noi măsuri de austeritate. Protestatarii au încercat să rupă cordonul de poliţişti instalat în faţa clădirii Legislativului.
Poliţiştii, la rândul lor, au ripostat cu gaze lacrimogene. Manifestanţii s-au retras, în acel moment, pe străzile adiacente, care s-au transformat în adevărate câmpuri de luptă. Aceştia aruncau cu pietre, bucăţi de marmură şi cocteiluri Molotov asupra forţelor de ordine.
Confruntările au continuat mai mult de două ore în centrul oraşului, unde manifestanţi mascaţi au spart vitrinele a zeci de magazine pe marile bulevarde. Protestatarii au început să vină în centrul Atenei după-amiază, pentru a protesta împotriva adoptării noilor măsuri de austeritate impuse de UE şi FMI în schimbul unui nou împrumut.