Procuratura Anticorupţie verifică informaţiile potrivit cărora în spatele atacului raider la Moldova Agroindbank ar sta oamenii de afaceri Victor şi Viorel Ţopa. O declaraţie în acest sens a fost făcută pentru agenţia Info Prim Neo de către şeful-adjunct al Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari.
Săptămâna trecută, presa a publicat pretinse documente, potrivit cărora, cei doi businessmani deţin compania off-shore, care a încercat să preia un pachet de acţiuni de la Moldova-Agroindbank. Reprezentantul procuraturii nu a confirmat, dar nici nu a infirmat această ipoteză. O comisie rogatorie trebuie să verifice aceste date peste hotare. Victor şi Viorel Ţopa se află acum în străinătate, fiind daţi în urmărire generală. Ambii au fost condamnaţi recent la închisoare în Republica Moldova. Oamenii de afaceri neagă acuzaţiile şi se declara victime ale unui proces politic.