Momente dramatice la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului. O jucătoare din Spania a fost la un pas de o accidentare gravă în timpul meciului de astăzi. Ea fost nevoită să abandoneze partida şi a părăsit terenul în lacrimi.
Jucătoarea spaniolă Anabel Medina-Garrigues s-a accidentat în primul set al meciului cu Li Na din China. Ea a încercat să continue partida, însă a fost nevoită sa abandoneze și a părăsit terenul în lacrimi. Ghinion a avut astăzi și tenismana din România, Monica Niculescu. Ea a pierdut în două seturi în fața principalei favorite a competiției, Caroline Wozniacki. Nici campioana de anul trecut, belgianca Kim Klijsters nu a avut emoții și s-a calificat în optimile de finală. Ea a trecut ușor în două seturi de Daniela Hantuchova din Slovacia. În turneul masculin, faza zilei a reușit-o Roger Federer.
Jucătorul elvețian l-a învins în trei seturi pe uriașul croat de doi metri și opt centimetri, Ivo Carlovici. Într-o altă partidă, Rafael Nadal a avut nevoie de mai puţin de două ore pentru a trece de slovacul Lukas Lacko, după un nou meci în care problemele sale de sănătate nu s-au văzut. Spaniolul a făcut ce a vrut pe arena centrală din Melbourne, impunându-se în trei seturi, în faţa locului 119 mondial.