Partidul Liberal propune un proiect de lege care stabileşte că litigiile economice sunt examinate în instanţele de fond. Iniţiativa liberalilor vine după ce magistraţii Curţii Constituţionale au anulat decizia parlamentului a lichida judecătoriile specializate.
Liderul PL susţine că proiectul a fost deja discutat în cadrul Consiliului Alianţei, iar liberal-democraţii şi democraţii au acceptat să fie modificat în acest sesn Codul de Procedură Civilă. Pe de altă parte, la scrurt timp, după declaraţiile lui Mihai Ghimpu, Ministerul Justiţiei a expediat Guvernului un alt proiect de lege ce vizează instanţele economice. Documentul prevede revenirea la judecătoriile militare şi instituirea judecătoriilor comerciale de circumscripţie. În acelaşi timp proiectul de lege stabileşte lichidarea Curţii de Apel economice.