Poftiţi la un pahar cu vin: roşu, alb şi rosse! Invitaţia vine din partea mai multor producători care şi-au dat întâlnire la un teatru al vinurilor la Moldexpo. Organizatorii speră ca astfel să promoveze consumul de vin calitativ printre moldoveni, care de cele ma multe ori aleg ce să consume după etichetă. Şi cum vinificatorii au expus pasionaţilor de licoarea lui Bahus sticle preţioase şi preţurile au fost pe măsură.
Îmbătrânit în butoaie de lemn şi stors din struguri aleşi, mai mulţi producători autohtoni dar şi de peste hotare i-au ademenit pe moldoveni la expoziţia vinurilor de calitate. Fiecare vizitator şi-a găsit băutura preferată, iar producătorii au venit şi cu recomandări pentru amatorii de vinuri
Chiar din prima zi, expoziţia a fost una de succes. Sute de vizitatori s-au îmbulzit la standuri ca să guste din licoarea lui Bahus. Şi ceea ce-i mai important degustarea a fost gratuită.
Doritorii au putut cumpăra vinurile preferate. Acestea s-au vândut la un preţ mai mic decât cel de pe piaţă. De exemplu o sticlă din 2009 se putea procura chiar şi cu 40 de lei, în timp ce în magazine sau restaurante aceasta este de câteva ori mai scumpă.
Trendul care a cuprins întreaga Europă sunt vinurile rosseti, aşa că şi producătorii moldoveni încearcă să ţină pasul cu ei. Astfel, la expoziţie a fost anunţată şi apariţia în această primăvară a unor noi sorturi de vin pe piaţă autohtonă .
Producătorii nu ştiu deocamdată care vor fi preţurile acestora, însă dau garanţii că vor fi accesibile tuturor. Cel mai scumpe vinuri de pe piaţa autohtonă sunt cele din anii 70, preţul cărora se ridică la cateva zeci de mii de lei. Expoziţia de vinuri va dura pâna pe 25 februarie, iar un bilet de intrare costă 15 lei.