Ministerul Economiei propune introducerea unei anexe tip, în care vor fi specificate clar toate plăţile pe care le va face consumatorul în momentul încheierii unui contract de credit.
Octavian Calmâc a precizat că va fi interzisă majorarea comisioanelor şi taxelor, dar şi introducerea unor plăţi noi după încheierea contractului de creditare. Totodată, consumatorul va putea renunţa la credit în 14 zile de la data semnării contractului, fără a invoca un motiv. Cei care vor dori să întoarcă băncii creditul înainte de termen, o vor putea face fără a fi sancţionaţi dur. Ei vor trebui să achite o compensaţie de cel mult 1% din suma contractată. Deocamdată nu e clar cum vor fi sancţionate băncile, care nu vor respecta prevederile. Proiectul urmează să fie prezentat deputaţilor.