La Floreni, oamenii s-au luat la ceartă cu primarul, supăraţi că nu a curăţat drumurile din localitate. Tot din cauza drumurilor impracticabile, copii din 150 de şcoli şi grădiniţe au rămas acasă. Ministerul Transporturilor a anunţat că 13 sate continuă să fie izolate din cauza nămeţilor, chiar dacă autorităţile luptă din greu cu troienele.
Locuitorii din Floreni cer de zile întregi ajutorul Primăriei, dar au ajuns la capătul răbdării. Dezamăgiţi de autorităţi, oamenii au ieşit în stradă. Primarul dă din umeri şi recunoaşte că nu poate face faţă situaţiei.
În aceste condiţii drumurile secundare rămân în grija localnicilor. Zăpada a acoperit şi curţile oamenilor. Din cauza nămeţilor unii localnici abia dacă reuşesc să iasă din case. Se pare că primele raze de soare de astăzi i-au mai înviorat puţin. Sătenii din Fârlădeni au pus mâna pe lopeţi ca să scape de troiene.
Mătuşa Nina a trăit până acum 70 de ierni, dar aşa troiene ca în acest an n-a mai văzut. Chiar şi aşa femeia nu poate lăsa de izbelişte gospodăria. Iarna nu-i ca vara, o spun localnicii din Fârlădeni, care au grijă de animalele lor. Le încălzesc apă, le dau nutreţuri şi din când în când le mai alintă.
Şi cei care au rămas cu maşinile blocate în zăpadă muncesc din greu. La Buţeni, localnicii au preferat să apeleze la mijloace de transport mai sigure pe timp de iarnă.
Pentru unii ciumă, pentru alţii mumă. Iarna se pare a pus în valoare hoby-urile oamenilor. Pentru cumătrii Iacob şi Victor din satul Cârnăţeni, iarna este mai degrabă un bun prieten. La cei 66 de ani, bărbaţii fac cu regularitate gimnastică în zăpadă şi sunt siguri că acest lucru le dă sănătate de fier.
În apropierea satului Buţeni, câţiva bărbaţi şi-au dat întâlnire pe cea mai înaltă colină. Vremea se incalzeste treptat, la inceputul saptamanii viitoare minimele nu vor depasi minus 2 grade.