Moldovenii care muncesc peste hotare trimit tot mai mulţi bani acasă. În 2017, în țară a fost transferat un miliard 200 de milioane de dolari

Embed:

Moldovenii care muncesc peste hotare trimit tot mai mulţi bani acasă. Anul trecut, în Moldova a fost transferat aproape un miliard 200 de milioane de dolari. Potrivit Băncii Naționale, suma este mai mare cu 11,2 la sută în comparație cu 2016. 

Aproximativ 35 la sută dintre banii transferaţi au ajuns anul trecut în țara noastră din CSI, adică mai mult cu aproape patru la sută în comparaţie cu anul 2016. În același timp, cota transferurilor din Uniunea Europeană a crescut cu 20 la sută faţă de 2016 şi a ajuns anul trecut la peste 34 de procente din suma totală a transferurilor.

Cei mai mulți bani, peste 402 milioane de dolari, au intrat în țara noastră din Federația Rusă. Pe locul doi s-a clasat Israel, de unde au fost transferați puțin peste 17 la sută din totalul banilor, adică 205 milioane de dolari.

Din țările membre ale Uniunii Europene, cei mai mulți bani au venit din Italia, adică 12 procente din suma totală sau aproape 145 de milioane de dolari. Din Statele Unite au fost transferate peste 95 de milioane de dolari, iar din Marea Britanie și Germania peste 115 milioane în total.

Datele BNM arată că anul trecut cei mai mulți bani, aproape 36 de procente au fost transferaţi în dolari. Aproape 34 la sută - în ruble, iar aproximativ 31 de procente în euro.

Lasă un comentariu