Microbuz răsturnat. Un şofer de pe ruta 116 din Capitală a murit în urma unui accident

Embed:

Un șofer de microbuz de pe ruta 116 din Capitală şi-a pierdut viaţa, după ce maxi-taxiul pe care îl conducea s-a răsturnat. Accidentul dramatic s-a produs, noaptea trecută, în apropierea satului Horești din raionul Ialoveni, în timp ce victima se întorcea spre Chișinău.

În urma impactului, bărbatul, care era singur în vehicul, a rămas blocat printre fiare şi a fost nevoie de intervenţia salvatorilor pentru a-l descarcera. Aceştia din urmă nu au putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

Poliţia presupune că şoferul ar fi pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive. Bărbatul era originar din satul Țîpala, raionul Ialoveni, şi avea 46 de ani.

Lasă un comentariu