Măsură drastică. Rada Supremă ar putea interzice călătoriile în Rusia

Embed:

Ucraina le-ar putea interzice cetăţenilor săi să călătorească în Rusia. Asta prevede un proiect de lege înregistrat în Rada Supremă.

Iniţiativa a fost semnată de câţiva deputaţi din ”Blocul Petro Poroșenko” dar şi de un legislator neafiliat. Autorii cred că această măsură este necesară, în condițiile unui război hibrid purtat de Rusia. 

Ei au argumentat că cetățenii ucraineni ar putea fi mituiți, șantajați sau racolați pentru a promova idei antinaționale sau pentru a pune la cale diversiuni. Dacă proiectul de lege va fi adoptat, doar reprezentanţii misiunilor diplomatice vor putea călători în Rusia. 

Inclusiv deputații, membrii guvernului sau colaboratorii serviciilor de securitate vor fi pedepsiți, dacă vor încerca să traverseze frontiera Federaţiei Ruse. 

Acum o săptămână, Rada Supremă a adoptat o lege prin care Rusia a fost declarată ţară agresor.

Lasă un comentariu