Lucrări repornite! Reparaţia drumului de ocolire al oraşului Sîngerei, reluată

Embed:

Lucrările de reabilitare a drumului de ocolire a orașului Sîngerei vor fi reluate, după o pauză de aproape jumătate de an. Asigurarea vine din partea deputatului democrat Violeta Ivanov, care a efectuata, astăzi, o vizită de lucru în Sîngerei. Parlamentarul s-a întâlnit şi cu pompierii din raion, care s-au plâns de mai multe probleme.

Autorităților locale din Sîngerei susţin că, în fiecare zi, pe strada principală din oraş trec peste patru mii de autoturisme, de șase ori mai mult decât până la închiderea drumului de ocolire. Reparaţia centurii a fost oprită în toamna anului trecut, pentru că agentul economic responsabil de efectuarea lucrărilor a fost vizat într-un dosar penal.

"Vedeți în ce condiții meg mașinile pe o centură provizorie, dar pe timp de iarnă pe aici e periculos. E o problemă gravă. E un oraș care suportă incomodități foarte mari", a spus primarul oraşului Sîngerei, Gheorghe Brașovschi.

"Chiar de săptămâna acesta vor începe lucrările.Speram mult ca până la finele anului să soluționăm acestă problemă", a afirmat deputatul PDM, Violeta Ivanov.

În cadrul vizitei sale la Sîngerei, Violeta Ivanov a discutat cu salvatorii și pompierii din raion. Ei i-au cerut deputatului să se implice în rezolvarea problemei ce ține de un depozit de substanțe chimice din satul Alexăndreni.

Parlamentarul a dat asigurări că problema va fi soluţionată.

Tot astăzi, colegul lui Ivanov, deputatul Eugeniu Nichiforciuc, a efectuat o vizită în satul Vertiujeni din raionul Florești. El a contribuit financiar la soluţionarea unei probleme cu care se confruntau localnicii. Oamenii spun că, în ultimii ani, mai multe fântâni din sat au secat, iar apa în cele rămase este poluată.

Situația a fost remediată în cadrul unui proiect de construcţie a unui apeduct, finanţat de guvernul Elveţiei. Potrivit autorităților locale, fiecare gospodărie trebuia să achite câte 2.500 de lei pentru a se conecta la apeduct, iar democratul Eugeniu Nichiforciuc a plătit pentru mai multe familii care nu şi-au putut permite.

"Am strâns 180 de beneficiari care au achitat prima tranșă la taxa de conectare și era nevoie încă de 20 de beneficiari", a zis primarul satului Vertiujeni, Floreşti, Anatolie Murzac.

"Nu aveau de unde să găsească acești bani. Prin eforturi comune s-a reușit. Astăzi am adus suma necesară a acestei localități, pentru ca ei să reușească să aplice la acest proiect", a declarat deputatul PDM, Eugeniu Nichiforciuc.

Eugeniu Nichiforciuc a ajutat și două familii care de mai bine de un an stau fără lumină, din cauza unui generator care s-a defectat. Deputatul s-a adresat companiei Red Nord care a reparat aparatul.

În fiecare zi de luni, deputații PDM merg în teritoriu pentru a discuta cu cetățenii despre problemele cu care se confruntă.

Lasă un comentariu