Liga Naţiunilor UEFA - o competiţie nouă care va debuta în luna septembrie 2018

Embed:

Liga Naţiunilor este o competiţie nouă care va debuta în luna septembrie a acestui an. Ea va înlocui tradiţionalele meciuri amicale, iar miza competiţiei este una uriaşă: o şansă în plus de a obţine calificarea la Campionatul European, iar naţionalele mai slabe cele de genul Moldovei au şanse mari de a ajunge în premieră la turneul final. 

La prima ediţie a Ligii Naţiunilor vor participa 55 de selecţionate, care au fost împărţite în patru serii valorice. Astfel, Liga A, unde vor juca cele mai puternice naţionale din Europa, este compusă din patru grupe a câte trei echipe. Grupa morţii este cea alcătuita din Germania, Franţa şi Olanda. Echilibrată este şi grupa a patra unde vor juca Spania, Anglia şi Croaţia.

Seria a două valorică sau Liga B este formată din patru grupe a câte trei naţionale. Rusia se află în grupa a doua alături de Suedia şi Turcia, iar Ucraina va evolua în prima grupă cu Slovacia şi Cehia.

Eşalonul al treilea valoric, adică Liga C este compus din trei grupe de câte patru naţionale şi una de trei selecţionate. România a avut ghinion şi a fost repartizată în grupa a patra alături de Serbia, Muntenegru şi Lituania.

În fine, cea mai slabă serie, Liga D din care face parte şi Moldova este formată din patru grupe a câte patru naţionale. Reprezentativa noastră va juca în grupa a doua alături de Belarus, Luxemburg şi San Marino.

Partidele se vor disputa tur-retur în septembrie, octombrie şi noiembrie 2018, iar meciurile Moldovei vor fi transmise de Canal 3.

Câştigătoarele grupelor vor promova în seria superioară a ediţiei următoare, iar ultimele clasate vor retrograda în seria inferioară. Miza cea mai importantă este, însă, o şansă în plus de a ajunge la Campionatul European din 2020, mai ales pentru selecţionatele mai slabe.

UEFA pune la bătaie 4 locuri pentru turneul final. Naţionalele care îşi vor câştiga grupa, se vor califica în play-off-ul seriei valorice din care fac parte.

Câştigătoarele de serii au locul garantat la EURO 2020.

În urma apariţiei Ligii Naţiunilor, preliminariile clasice pentru Euro 2020 se vor desfăşoară în perioada martie - noiembrie 2019.

Lasă un comentariu