Legume eco. Un fermier din raionul Orhei creşte în seră ardei, fără a folosi pesticide

Embed:

Legumele de sezon sunt pe sfârşite, aşa că fermierii din ţară muncesc din zori în sere, unde cresc legumele care vor fi vândute în pieţe pe timp de iarnă.

Este şi cazul unui agricultor din raionul Orhei, care creşte ardei ecologici în sere construite după ultimele tehnologii. Antreprenorul spune că atunci când ardeii din câmp se epuizează, el reuşeşte să-şi vândă legumele la un preţ mai bun.

Gheorghe Bobîrca din satul Pohorniceni, raionul Orhei, creşte legume ecologice deja de 11 ani. Fermierul şi-a dotat sera cu sisteme de irigare şi încălzire, datorită ajutorului primit din partea statului, iar acum creşte legume fără a folosi pesticide.

"Modernizarea permanent oferă rezultate mai bune, producţia este mai eficientă. A părut producţie mai multă, concurenţa s-a mărit, iar preţurile la producţie au scăzut", a spus fermierul Gheorghe Bobîrca.

În această perioadă, sera fermierului este plină cu ardei. Gheorghe Bobîrca spune că nu-i recoltează câte trei luni, pentru a-i lăsa să crească în voie. Astfel, el obţine un profit de 70 la sută din investiţii.

"Dacă ar fi timpul aşa ca şi până acum pot ajunge şi până la primăvară, adică să crească încetișor. Cu cât mai mult timp îi laşi, cu atât se fac mai mari", a mai adăugat fermierul Gheorghe Bobîrca.

Agricultorul afirmă că va pune în vânzare ardeii din seră, abia după ce se vor epuiza cei crescuţi în câmp. Aşa cum în perioada rece preţul legumelor creşte considerabil, fermierul va obţine un profit mai mare, iar cumpărătorii vor avea parte de legume proaspete şi iarna.

"Anul acesta preţul este mai mare a fost îngheţ timpuriu, în septembrie şi a reuşit să atingă toate produsele agricole din câmp, în special ardeii", a afirmat fermierul Gheorghe Bobîrca.

Din acelaşi motiv, calitatea ardeilor autohtoni este mai proastă. Cu toate acestea, cumpărătorii spun că preferă legumele moldoveneşti, întrucât au mai puţini nitraţi şi sunt mai ieftine. Un kilogram de ardei importaţi ajunge să coste şi 50 de lei.

Vânzătorii din pieţe spun că, deşi legumele de sezon sunt pe sfârşite, moldovenii nu se grăbesc să le cumpere.

În prezent, la Piaţa Centrală din Capitală un kilogram de ardei costă între 15 şi 20 de lei.

Lasă un comentariu