Lefuri mai mari. Din 1 mai, salariul minim va creşte cu 280 de lei

Embed:

Unii funcţionari din ţară vor ridica salarii mai mari. Lefurile vor ajunge chiar şi până la 17 mii de lei, în cazul unor angajaţi din cadrul instituţiilor publice. Decizia a fost aprobată de către membrii cabinetului de miniştri.

Cea mai mare majorare salarială îi vizează pe inspectorii de la Autoritatea Națională de Integritate, care verifică declaraţiile de avere ale demnitarilor. Lefurile lor vor ajunge la peste 17 mii de lei.

Potrivit hotărârii de Guvern, ofițerii de urmărire penală detașați la procuraturile specializate vor fi remuneraţi lunar cu peste 10 mii de lei. De majorări substanţiale va beneficia şi personalul tehnic din cadrul Serviciului Vamal și FISC. Retribuţiile lor lunare se vor dubla.  

Pe lângă lefurile de bază, din întâi martie, funcţionarii vor primi şi prime „pentru eficiență în activitatea desfășurată”. Acestea vor constitui până la 1,5 salarii medii sau echivalentul a 7.500 de lei. 

Tot din întâi mai, vor creşte şi salariile din sectorul privat. Guvernul a decis majorarea cu 13 la sută a salariului minim în sectorul real. Astfel, pentru un program lunar de 169 de ore, agenţii economici nu vor putea stabili salarii mai mici de 2.380 de lei, ceea ce este cu aproape 300 de lei mai mult decât în prezent.


Lasă un comentariu