Leancă, la Bruxelles. Oficialii europeni au discutat despre situaţia din Moldova

Embed:

Principalele subiecte de pe agenda autorităţilor moldoveneşti privind reformarea țării au fost discutate de vicepreşedintele Parlamentului, Iurie Leancă, la Bruxelles. Oficialul a întreprins, în aceste zile, o vizită în capitala Belgiei, unde a avut întrevederi cu mai muţi parlamentari europeni. 

Iurie Leancă a discutat cu raportorul pentru asistența macrofinanciară pentru Republica Moldova, Sorin Moisă, şi cu Petras Austrevicius, raportorul pentru Acordul de Asociere cu Republica Moldova.

De asemenea, Iurie Leancă s-a întâlnit cu comisarul european pentru vecinătate și negocieri de extindere, Johannes Hahn. În cadrul întrevederilor a fost discutată situaţia din ţara noastră şi rolul pe care îl are Uniunea Europeană în dezvoltarea ţării.

Lasă un comentariu