Lacrimi la Casa Regală. Fiicele Regelui Mihai, reunite la reşedinţa din Elveția

Embed:

Lacrimi la reședința din Elveția a Regelui Mihai I. Patru dintre fiicele fostului suveran au ajuns acolo, încă de ieri. Cea de a cincea, Irina, este aşteptată să vină din SUA. 

Familia Regală așteaptă acum un preot, trimis de Arhiepiscopul Iosif al Europei Occidentale. Preotul va face în fiecare zi câte o rugăciune la căpătâiul regelui, până în 10 decembrie. Ulterior, sicriul Regelui Mihai va fi dus la capela ortodoxă din Elveția, unde apropiații familiei vor putea veni să depună flori. 

Amintim că în ultimii doi ani de viață, Majestatea Sa a fost grav bolnav și se afla sub îngrijirea permanentă a infirmierelor. Una dintre ele a declarat pentru Digi 24 că a fost impresionată de simplitatea, generozitatea și decența lui Mihai I.

În 13 decembrie, sicriul cu trupul fostului monarh va ajunge la București. Peste 100 de personalități din toată Europa și-au anunțat deja prezența la funeralii.

Lasă un comentariu