La Cimișlia s-a organizat primul Festival internaţional dedicat crescătorilor de ovine. Prețurile pentru oile și caprele de rasă au uimit fermierii

Cele mai rare rase de oi şi capre au fost expuse, ieri, la Cimișlia, unde a fost organizat primul festival internațional dedicat crescătorilor de ovine.

Comercianţii s-au lăudat cu cele mai frumoase şi lăptoase mioare şi cornute, însă puţini fermieri şi-au permis să le cumpere.

Prețurile de până la o mie de euro pentru un ied sau un miel i-a descurajat pe crescători, care au optat pentru rasele autohtone. 

De trei ani, familia Caraiman creşte două capre de rasă Alpină Franceză, cunoscute pentru cantitatea mare de lapte pe care o dau. Un ied de această rasă ajunge să coste până la 400 de euro. 

"O capră de așa rasă dă până la trei litri de lapte la o mulsoare. A noastră e la a doua fătare și dă doi litri de lapte la mulsoare. Pentru o gospodărie este foarte bine", a spus fermierul Inga Caraiman.

Mult lapte dau şi oile din rasa Friza cu care se laudă Ion Leuntean. Fermierul îngrijește 20 de astfel de ovine şi spune că vrea să le înmulțească pentru a le vinde.

"Sunt foarte prietenoase, deoarece poate cineva care are sute mai reușește pe fiecare să le mângie, dar eu sunt începător. Am un an și jumătate de când am început a mă ocupa cu oițele astea. Zilnic ajunge la 5-6 litri de lapte", a afirmat fermierul Ionel Leuntean.

La festival au participat oieri din România și Bulgaria, care au venit ca să facă schimb de rase cu cei din Moldova.

Crescătorii de oi și capre din ţara noastră au admirat exemplarele rare, însă puțini au şi cumpărat. 

Organizatorii speră că festivalul va deveni o tradiţie.

"Am vrut să arătăm și noi, crescătorii de oi, că merităm să avem ziua noastră și noi suntem, cum am zis mai devreme, o forță economică importantă pentru RM", a menționat organizatorul, preşedintele Asociaţiei de Ovine, Cimişlia, Pavel Prisăcaru.

Festivalul crescătorilor de oi și capre este la prima ediție.

Lasă un comentariu