Jucării prea sexy. Psihologii îndeamnă părinţii să nu cumpere păpuşi Barbie

Embed:

Fenomenul fetelor-Barbie şi a băieţilor-Ken îi îngrijorează pe psihologi. Ei atenţionează părinţii că unele dintre jucăriile de pe piaţă nu sunt bune pentru copii.

Prezenţa unor detalii anatomice sau chiar a organelor genitale la unele păpuşi pot provoca interesul excesiv şi dezvoltarea sexuală prematură a picilor. Mai mult, silueta ideală a păpușii Barbie sau a lui Superman le pot crea complexe de inferioritate copiilor. Astfel, părinţii sunt îndemnaţi să fie atenţi la jucăriile pe care le cumpără celor mici.

Mulţi dintre copiii care frecventează grădiniţa nr. 16 din Capitală obişnuiesc să ia cu ei jucăriile preferate. În cazul fetelor, de cele mai multe ori, sunt păpuşile Barbie, iar în cazul băieţilor - supereroii.

Educatorii spun că, în ultimii zece ani, jucăriile pentru copii s-au schimbat radical.

"Mai ales păpușele pentru fete sunt exagerate de aia și copii noștri mult mai gătiți, câteodată și unghii", a spus educatoarea, grădiniţa nr. 16, Ludmila Negară.

Psihologii recomandă părinţilor să evite să le cumpere păpuşi Barbie fetelor care au sub şapte ani. Cei care, însă, au făcut-o deja sunt îndemnaţi să le explice copilelor unele detalii anatomice.

"Unele păpuşi arată prea sexy şi îi provoacă copilului un interes nesănătos. Ca urmare, pot apărea diverse complexe sau o centrare excesivă pe tema sexualităţii", a afirmat psihologul Anastasia Kovrova.

Riscul apariţiei unor complexe, care pot influenţa negativ viitorul copilului, este cât se poate de real. De exemplu, Valeria Lukyanova, o tânără din Odesa, Ucraina, a fost supranumită fata-Barbie, pentru asemănarea sa izbitoare cu această păpuşă, iar americanul Justin Jedlic şi-a făcut 100 de operaţii estetice pentru a deveni o copie vie a păpuşii Ken.

Pedagogii consideră că menirea jucăriilor este de a contribui la dezvoltarea copilului.

"Ele să fie cu caracter dezvoltativ, să fie educaționale pentru copii, ca copilul să se învețe, explorând jucăriile într-un joc", a spus directoarea grădiniţei nr. 16 din Capitală, Ana Bucșă.

În prezent, pe piaţă există o alegere uriaşă de jucării.

Deşi sunt conştienţi de riscuri, unii părinţi spun că nu vor să-i lipsească pe copii de bucuria de a avea o jucărie nouă.

Şi statisticile confirmă faptul că adolescenţii din zilele noastre se maturizează mai devreme. Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, aproape 40 la sută dintre minorii din Moldova îşi încep viaţa sexuală până la vârsta de 17 ani. Cercetările mai arată că peste 6 procente dintre şcolari întreţin relaţii intime până la 11 ani.

Lasă un comentariu