Iurie Leancă, a prezentat dovezi că a consultat Banca Mondială şi FMI, în 2014

Embed:

Iurie Leancă le dă în obraz reprezentanţilor Băncii Mondiale şi FMI care pretind că Guvernul nu a urmat recomandările celor două organizaţii internaţionale, atunci când a oferit garanţia de peste nouă miliarde de lei Băncii Naţionale.

Liderul Partidului Popular European, care în 2014 era prim-ministru, dezminte aceste afirmaţii. El a prezentat chiar şi documente care ar demonstra că decizia de a garantat pierderile suportate de frauda de la Banca de Economii a fost luată în baza rapoartelor de evaluare emise de cele două organizaţii financiare internaţionale.

"S-au lansat din nou o mulțime de minciuni la adresa mea. Îmi pare rău că instituțiile internaționale finaciare, care au ajutat și ajută atât de mult Republica Moldova, au făcut niște comnetarii care, să zic așa, sunt ușor interpretabiler", a spus preşedintele PPEM, Iurie Leancă.

Iurie Leancă a prezentat programul de evaluare al sectorului financiar, elaborat de o misiune mixtă a Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional, care a venit în ţara noastră în februarie 2014. Potrivit lui Leancă, documentul conţine trei elemente importante.

"Fiind vorba de o bancă de sistem, statul nu-şi putea permite luxul ca această bancă să falimenteze. Doi, că nu exista o alternativă viabilă de rezolvarea a problemei decât prin oferirea garanţiilor fundamentale. Şi trei, lipsa unei astfel de decizii ar fi creat un potenţial de contaminare a întregului sistem bancar", a comentat preşedintele PPEM, Iurie Leancă.

Preşedintele PPEM susţine că, dacă Guvernul nu ar fi acţionat, ar fi urmat prăbuşirea economică a ţării.

"În primul rând ar fi dus la pierderea banilor atât a persoanelor fizice, peste 500 de mii de oameni, cât şi a companiilor juridice.Respectiv, falimentarea  bancii ar fi generat o panică, o criză în societate. Ar fi generat extrageri masive de depozite bancare nu doar de la BEM, dar şi din alte bănci", a menționat preşedintele PPEM, Iurie Leancă.

Potrivit lui Leancă, în ultimii 30 de ani, decizii similare au fost luate în cazul a peste 140 de crize bancare din Statele Unite, Marea Britanie, Slovenia şi Spania, fiind acordate garanţii de stat.

Lasă un comentariu