Între viaţă şi moarte. Un copil de doi ani a căzut într-o fântână de 16 metri

Operațiune extrem de dificilă de salvare într-o localitate din județul Teleorman, România. Un copil de doar doi ani a căzut într-o fântână foarte îngustă și adâncă de 16 metri. Peste 70 de pompieri  şi salvatori încearcă de peste zece ore să scoată copilul, care este în viaţă, la suprafaţă. 

Copilul ar fi mers singur la fântână să bea apă, a urcat pe un scaun și a alunecat în puţ.

Salvatorii îi introduc oxigen ca să îl țină conștient, dar şi aer cald, pentru ca băiatul să nu îngheţe. Operațiunea de salvare este una foarte complicată, iar pompierii au încercat mai multe metode ce au eșuat. Acum, ei sapă o groapă lângă puț, pentru a ajunge la copil.

Din București a fost trimisă o echipă specială de salvatori cu un aparat experimental pentru intervenții în spații înguste.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Teleorman a declarat pentru presă că, dacă aparatul experimental nu va da rezultate, salvatorii vor demola fântâna până la nivelul unde se află copilul.

Lasă un comentariu