Interzise în puşcării. Coletele pentru deţinuţi, verificate cu scanerul

Embed:

Droguri şi telefoane mobile ascunse în legume, peşte îngheţat, salam, sarmale, făină şi chiar în icoane. Aşa încearcă moldovenii să introducă obiecte interzise în penitenciarele din ţară. Mai mult, unii deţinuţi sunt ajutaţi chiar de către gardieni să intre în posesia lucrurilor dorite. Administraţia penitenciarelor dă asigurări că verifică fiecare colet, inclusiv cu scanerul. 

"A fost folosită drona pentru aruncări a obiectelor interzise peste obiectivele de pază, care a fost reţinută şi drona şi persoana. Cel mai des sunt la acele penitenciare unde arhitectura înstărită a penitenciarului permite aceste lucru. Aici pot să mă refer la penitenciarul 18 Brăneşti, Rezina", a zis directorul DIP, Aureliu Suhan.

Unii deţinuţi obţin însă ce îşi doresc cu ajutorul angajaţilor puşcăriilor. În 2017 la penitenciarul numărul patru din Cricova au fost efectuate 651 de percheziții şi au fost ridicate 462 de telefoane mobile.

"O maşină care serveşte penitenciaului a încercat prin roata de rezervă să introducă un număr considerabil de telefoane, cum ar fi 14 telefoane.Un colaborator in schimbul unei sume de 50 de dolari a încercat să introducă două telefoane", a spus şeful Direcţiei Regim Supraveghere DIP, Victor Eșanu. 

Administraţia penitenciarelor dă asigurări că toate coletele care ajung la deţinuţi sunt verificate minuţios, inclusiv cu scanerul.

În faţa camerelor, cei care aduc colete spun că nu riscă să aducă obiecte sau substanţe interzise.

Persoanele care încearcă să întroducă în penitenciare obiecte interzise riscă o amenda de până la 22 de mii de lei.

Lasă un comentariu