Interviu exclusiv cu Silvia Radu: Chișinăul este astăzi ca un oraș după un bombardament militar

Embed:

În primărie nu trebuie sa existe funcţionari corupţi care câştigă bani pe seama cetăţenilor simpli. Declaraţia a fost făcută de primarul interimar al Capitalei, Silvia Radu, în cadrul unui interviu realizat de colegul meu, Alexei Lungu. Radu a povestit cu ce provocări se confruntă de când ocupă această funcţie, dar şi care sunt priorităţile pentru următoarea perioadă. 

Alexei Lungu: Din start vreau să vă întreb ce este mai ușor: să gestionați o companie cu sute de angajați, cu o cifră de afaceri foarte mare, sau să gestionați o primărie cu foarte multe probleme?

Silvia Radu: Cred că este mai ușor să gestionezi o întreprindere decât o primărie. La întreprindere ai o atitudine de business și problemele cu care te confrunți sunt relaționate de economia afacerii, pe când primăria este o instituție care presupune atitudine civică rezolvarea problemelor cu o dedicație specială, implicarea personală în tot ce se întâmplă și încă toate conotațiile economice care sunt în gestionarea unei întreprinderi.

Vreau să știu care a fost cea mai mare problemă pe care ați întâlnit-o atunci când ați început să fiți managerul acestei structuri destul de greoaie.

Toți știu în Chișinău că din păcate primăria nu a funcționat tot timpul așa cum s-a dorit de către populație. Dar, într-adevăr, am rămas profund surprinsă de mecanismul acesta mare, care nu funcționează, fiindcă foarte multe departamente și secții din primărie se suprapun, nu există atitudine de a soluționa problemele abordate de locuitorii Chișinăului, fiecare fiind o instituție separată, pentru că toate secțiile au statut de persoane juridice, trăiesc în lumea lor, fără a conlucra. Și, desigur, o lipsă totală a sistemelor moderne de management, care pur și simplu lipsesc. Cel mai tare m-a speriat nivelul înalt de corupție, care este la practic toate nivelele de gestiune a Primăriei.

Noi ne-am obișnuit deja gheretele din centru, cu drumurile sparte, cu mizeria din oraș. În opinia dumneavoastră, care este cea mai grea moștenire pe care ați preluat-o de la conducerea liberală?

Într-adevăr, Chișinăul este astăzi ca un oraș după un bombardament militar, atât la figurat cât și la propriu. Este un oraș care necesită intervenții urgente pentru a găsi soluții la problemele care apar și sunt toate urgente. Este păcat că pe parcursul a multor ani nu s-au întreprins măsuri, care ar fi soluționat măcar parțial problemele orașului în care locuim. Ele s-au acumulat la un nivel atât de mare, încât acum toate problemele sunt la același nivel de urgență și necesită o soluționare cât mai rapidă.

Care sunt prioritățile dumneavoastră pentru 2018 în direcția reparației drumurilor? Ce faceți cu maidanezii, care sunt totuși o problemă, și ce faceți cu gheretele instalate peste tot?

Dacă vorbim despre drumuri, în acest an am majorat bugetul la capitolul drumuri. A fost inițiativa mea. Știți că anul trecut s-au construit doar trei km de drum în Chișinău. De la 30 mln planificate, am ridicat bugetul la 120 mln lei. La fel, am discutat cu primarii din localitățile din mun Chișinău, care au solicitat ca o parte din buget să meargă direct la ei pentru ca ei să-și gestioneze singuri tema reparației drumurilor și le-am oferit această posibilitate. Dacă vorbim despre maidanezi, este o problemă. Din primele zile când am ajuns la primărie, au venit ONG-uri și activiști care se ocupă de aceste probleme. Mi-au povestit problemele cu care se confruntă atunci când încearcă să soluționeze problema maidanezilor. Am discutat cu ambii viceprimari și am bugetat pentru acest an construcția unui adăpost pentru câinii vagabonzi și am contactat cu o organizație internațională în domeniul protecției animalelor, care ste dispusă să vină la noi în Chișinău și să execute castrația animalelor fără adăpost gratis. Noi doar trebuie să le oferim locuință și alimentare atâta timp cât vor executa această procedură. Dacă e să vorbim de gherete, am reușit să facem curățenie prin centrul Chișinăului, oamenii se simt mai liber, respiră mai ușor. Mi-au spus că este bine așa, vom continua și în restul sectoarelor. Sincer să vă zic, merg în fiecare zi spre Ciocana prin Râșcani și mă doare sufletul când văd acele construcții lipsite de aspect estetic, nemaivorbind de parcurile pline de gherete fără de transparență și reglementare.

Vreau să vorbim despre personalul din primărie, pentru că ați vorbit despre corupție, iar corupția este creată de cetățeni. Recent, am văzut că fostul angajat al primăriei, șeful direcției de transport poate ocupa funcții publice în continuare chiar dacă are sentința pe care o are. Își are locul el în primărie și dacă există rezerve la acest capitol în structurile primăriei? Unde și pe cine ați schimba? Poate puteți numi pe cineva sau puteți spune domeniul unde oamenii nu-și fac treaba bine.

Vreau să spun că într-adevăr, ceea ce ține de revenirea persoanei cu caz penal la primărie este în primul rând contra legislației chiar dacă i s-a permis să ocupe funcții publice. Atât timp cât exercită cel puțin perioada penală chiar nefiind la pușcărie, nu va fi admis în primărie. Am toată nădejdea că el nu va veni, dar chiar dacă o va face, nu va fi admis. Nu cred că este corect ca oamenii care public este cunoscut că au profitat de bugetul public în interese personale să revină și să ocupe funcții publice. Este un lucru care ține de atitudinea societății față de aceste persoane chiar dacă au o sentință sau alta. De aceea, în primărie la sigur nu va ajunge. Vreau să spun că am găsit și persoane care într-adevăr lucrează foarte bine.

Cetățeanul de rând nu știe cum funcționează o primărie. El știe că are primar și că el este vinovat de toate relele. Pe de altă parte, este un consiliu, cu care primarul trebuie să muncească împreună. Cât de dificil vă este să colaborați cu acești consilieri și care vă este relația cu anumiți consilierii liberali. Pe unii i-am văzut foarte activi pe Facebook, se lamentează destul de des, dar nu știu ce au reușit să facă acum pentru cetățeni și pentru cei care locuiesc în Chișinău.

Tratez consiliul ca pe un organ al primăriei cu care trebuie să lucrez pentru a soluționa problemele din Chișinău. Nu îi tratez după partid și cred că, considerând faptul că ședințele consiliului sunt publice, atunci când pe agendă apar lucruri ce țin de interesul tuturor cetățenilor, este foarte greu ca ei, chiar fiind din diferite partide, să nege soluția unei probleme. Sper că ei își propun și își pun drept prioritate interesul majorității chișinăuenilor atunci când iau decizii. Am avut chiar o experiență bună când s-a aprobat bugetul municipal pentru prima dată în ultimii 10 ani cel puțin înainte de anul nou, lucru care poate fi aplaudat și le mulțumesc că putem intra într-o dinamică corectă de execuție a bugetului chiar de la începutul acestui an.

Când vom avea un oraș mai curat? Este o întrebare pe care și-o pune probabil fiecare dintre noi când iese dimineața din casă și vede ce se întâmplă în curte.

Curățenia orașului este o prioritate pentru mine. Ați văzut că cel puțin am mișcat din loc preturile ca să impună și agenții economici să-și exercite obligațiile legale pe care le au în relația cu municipalitatea. Noi am mai intervenit și vom mai face reforme în ceea ce ține gestionarea curățării spațiilor publice, ca să nu avem situația moștenită când de gunoiul din coș este responsabilă o întreprindere, dacă a căzut jos, altă întreprindere este responsabilă să îl strângă, și așa mai departe. Este ca și copilul cu nouă moașe cu buricul netăiat, de aceea a fost situația în Chișinău când nu s-a strâns gunoiul și responsabilitatea a fost pasată de la unul la altul. Revedem acum viziunea asupra responsabilităților în general a întreprinderilor cât și a municipalității. Desigur, cred că acest lucru nu le pasă cetățenilor, important e să fie curat. Vom eficientiza la maximum această gestiune ca să implicăm și întreprinderile de gestiune a spațiului locativ, dar și asociațiile de locatari. Până la urmă, este orașul nostru, nu doar al municipalității. Toți cei care locuim în Chișinău trebuie să vrem să avem un oraș curat.

Vreau să revenim la 2018, care sunt prioritățile principale ale Silviei Radu pentru Chișinău? Poate un parc renovat, poate o arteră renovată, poate într-un sector ceva nou.

Prioritatea mea este orașul Chișinău în general. Voi depune efort ca nu doar un sector să fie amenajat, fiindcă atunci ar exista o discriminare de ce cei care locuiesc în Centru au prioritate, spre exemplu, față de cei de la Ciocana. Voi încerca să acopăr problemele întregului oraș. Pentru aceasta am divizat responsabilitățile atât între viceprimari, cât și între direcții.

Vă mulțumesc mult pentru discuție și aștept primul raport de activitate al primarului Silvia Radu. Să vedem ce ați promis, ce ați realizat și ce nu ați reușit.

V-am spus că unica promisiune este să dedic toată munca pentru ca lucrurile în municipalitate să meargă spre bine ca să schimbăm orașul, ca să cheltuim banii publici cât mai transparent și ca locuitorii să fie fericiți în acest oraș.

Lasă un comentariu