Întâlnire importantă. SUA încearcă să convingă Rusia să nu-l mai sprijine pe Assad

Embed:

Casa Albă încearcă să convingă Rusia să renunţe la sprijinul acordat dictatorului sirian, Bashar al-Assad. În cadrul vizitei de astăzi, de la Moscova, secretarul american de Stat, Rex Tillerson, discută cu omologul său rus, Serghei Lavrov, despre războiul din Siria, în special despre atacul chimic şi raidurile lansate, săptămâna trecută, de Washington asupra unei baze militare siriene. 

"Am menţionat de mai multe ori că suntem deschişi pentru un dialog constructiv şi echilibrat şi să colaborăm în interesul ambelor părţi", a spus ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

"Întâlnirea are loc într-un moment important pentru relaţiile dintre ţările noastre şi sper că vom stabili clar care sunt obiectivele şi interesele comune", a menționat secretarul american de Stat, Rex Tillerson.

Înainte de această întrevedere, preşedintele american Donald Trump a declarat că Bashar al-Assad este "un animal protejat de Putin". Iar într-un interviu pentru Fox News, Trump a condamnat, din nou, atacul cu arme chimice din Siria. Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a negat implicarea Rusiei şi a Guvernului sirian în acel atac.

Anterior, Kremlinul a anunţat că relaţiile dintre Moscova şi Washington nu au mai fost atât de complicate de la sfârşitul Războiului Rece. Tensiunile dintre Statele Unite şi Rusia au crescut după ce, vinerea trecută, 59 de rachete americane au fost lansate asupra unei baze aeriene a armatei guvernamentale. Acţiunile Washingtonul au fost o replică la atacul chimic produs la începutul lunii, care a provocat moartea a 86 de oameni.

Lasă un comentariu