Indemnizații mai mari. Alocaţiile pentru persoanele cu dizabilităţi vor creşte cu 20 la sută

Embed:

Copiii aflați în grija asistenților parentali vor avea banii lor de buzunar. Zilnic, elevii care au peste zece ani, vor primi o alocație a câte zece lei. Anunţul a fost făcut, astăzi, de ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari, în cadrul unei conferințe de presă. 

Potrivit ministrului, copiii îngrijiți de asistenții parentali vor primi indemnizații şi de sărbători. De ziua lor de naștere, statul le va oferi câte o sută de lei, iar de Crăciun, Revelion și Paște - câte 70 de lei. 

"Această prevedere va contribui la sporirea bunăstării materiale a circa 2600 de copii rămași fără ocrotire părintească. Pentru aceasta, în bugetul pentru anul curent au fost planificate zece milioane de lei", a spus ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari.

Svetlana Cebotari a mai declarat că s-ar putea majora și alocațiile pentru persoanele cu nevoi speciale. 27 de mii de adulţi și aproape 12 mii de copii cu dizabilități vor primi pensii mai mari cu 20 la sută. Acest lucru se va întâmpla după ce Guvernul va aproba proiectul propus de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale. 

"La componenta ce ține de incluziunea persoanelor cu dizabilități, vom asigura politicile de sporire a nivelului de incluziune socială și asigurarea unui trai independent în comunitate. În acest scop, în bugetul de stat sunt planificate 65 de milioane de lei", a mai menționat ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari.

În prezent, persoanele cu nevoi speciale ridică indemnizații lunare care variază între 600 și 1.200 de lei, în funcție de gravitatea dizabilității.

Lasă un comentariu