Incendiu pe teritoriul cimitirului "Sfântul Lazăr" din Capitală. Încă o platformă pe care erau depozitate crengi a ars

Embed:

Încă o platformă pe care erau depozitate crengile rupte în Capitală, în urma ninsorilor din aprilie, a ars, noaptea trecută, în întregime. Incendiul s-a produs pe teritoriul cimitirului "Sfântul Lazăr" de pe strada Doina. Potrivit pompierilor, flăcările s-au extins pe o suprafaţă de 250 de metri pătraţi şi au mistuit 100 de metri cubi de lemn. Deocamdată, nu se ştie de la ce a pornit focul.

Incidentul a fost discutat, în această dimineaţă, la şedinţa Comisiei pentru Situaţii Excepţionale din cadrul Primăriei Chişinău.

Pompierii au intervenit cu două autospeciale şi au luptat cu focul mai bine de trei ore. Paznicul cimitirului spune că a observat prea târziu flăcările.

Platforma se află la doar câţiva metri distanţă de locurile de veci. Flăcările nu s-au extins asupra mormintelor datorită trotuarului.

"A fost departe de morminte, nu a fost afectat nimic absolut. Noi am făcut un contract cu tocatoare care a vrut pe cei care au rămas acum să dăm la o tocatoare ca să facă brichete. Şi nu am reuşit", a spus directorul cimitirului "Sfântul Lazăr", Pavel Eni.

Unii locuitori ai Capitalei s-au arătat indignaţi de faptul că toate crengile rupte au fost depozitate de autorităţile municipale, în loc să fie oferite celor săraci.

La şedinţa Comisiei pentru Situaţii Excepţionale s-a decis procurarea maşinilor de tocat crengi. Consiliul Municipal urmează să decidă câţi bani trebuie să fie alocaţi în acest scop.

"Se credea că producătorii de peleţi vor veni şi vor lua aceste crengi, însă ei acum sunt suprasaturaţi. Vor fi depozitate şi atunci dacă cineva va dori să procure, va procura. Dacă nu - va putea ca materialul lemnos să fie atribuit, fie gratuit, fie contra plată", a zis viceprimarul Capitalei, Nistor Grozavu.

În prezent, toate platformele pe care sunt depozitate crengi se află sub supravegherea pompierilor.

"Reieşind din situaţia că afară este temperatură sub 40 de grade, în jur de 40 de grade. Pericol există la toate locaţiile de izbucnire incediului. Au fost până la moment efectuate lucrări de îndepărtare acestor locaţii de spaţiile locative", a declarat şeful Direcţiei Municipale a Situaţiilor Excepţionale, Vitalie Grabovschi.

În noaptea de duminică spre luni, a ars şi o platformă de pe șoseaua Balcani din Capitală, pe care erau depozitate crengile şi copacii rupţi, în urma intemperiei din aprilie. Poliţia presupune că ar fi vorba despre o incendiere şi a deschis în acest caz un dosar penal.

Lasă un comentariu