Încă o şedinţă în dosarul lui Chiril Lucinschi a fost amânată. De ce Șor nu a depus mărturii nici de această dată

Embed:

Primarul oraşului Orhei, Ilan Şor, unul dintre martorii cheie în dosarul fostului deputat PLDM Chiril Lucinschi, s-a prezentat, astăzi, în instanţă, după ce a lipsit de la două şedinţe. Şor nu a depus, însă, mărturii nici de această dată. Şedinţa de judecată a fost amânată, întrucât magistratul s-ar fi îmbolnăvit.

Primarul oraşului Orhei, Ilan Şor, care, din diferite motive, nu s-a prezentat la două şedinţe din dosarul lui Chiril Lucinschi, a venit în instanţă însoţit de garda sa de corp şi avocaţi. 

Şor şi Lucinschi au intrat pe rând în sala de judecată, unde nu s-au reţinut pentru mult timp. În instanţă, martorul şi inculpatul nu s-au salutat, deşi erau cândva prieteni de familie, la fel ca şi taţii lor, Petru Lucinschi şi Miron Şor. 

Fostul deputat PLDM chiar a fost invitat la nunta lui Ilan Şor cu interpreta rusă Jasmin. 

Următoarea şedinţă de judecată a fost programată pentru data de 13 decembrie. Fiul fostului președinte al țării Petru Lucinschi a fost reținut pe 25 mai. El este învinuit de spălare de bani în proporții deosebit de mari şi riscă până la 10 ani de închisoare.

Chiril Lucinschi pledează nevinovat. Primarul oraşului Orhei, Ilan Şor, a fost condamnat de prima instanţă la 7 ani şi jumătate de detenţie într-un dosar ce vizează fraudele de la Banca de Economii, dar se află, deocamdată, în libertate, până la o sentinţă definitivă.

Lasă un comentariu