În luptă cu obezitatea

Ştiaţi că primul loc în clasamentul obezităţii mondiale nu îl ocupă SUA, aşa cum se credea, ci insulele Samoa Americană, având trei sferturi din populaţie obeză.

Iar de ziua mondială a obezităţii, avem un motiv în plus să ne gândim cât de important este să ducem un mod de viaţă cât mai sănătos.

Un studiu realizat recent de ministerul sănătăţii a demonstrat că 50% dintre moldoveni sunt supraponderali sau chiar obezi, peste 10 % nu fac activităţi fizice regulat, iar peste 60 de % nu se alimentează corect.

Obezitatea infantilă a crescut considerabil în ultimul deceniu, iar riscul unui exces ponderal se măreşte cu 60 de % la copiii care beau zilnic sucuri de fructe si alte bauturi dulci.

Totodată, mesele regulate sunt foarte importante pentru echilibrul ponderal, lipsa micului dejun fiind regasita la 50 % dintre copiii obezi.

Deşi se consideră că alimentaţia defectuoasă şi sedentarismul joacă rolul decisiv în apariţia obezitaţii, esenţială este şi moştenirea genetică.

De asemenea, multe dintre persoanele obeze se conduc după anumite principii alimentare, aşa -zis sănătoase, care de fapt nu sunt decât un mit.

Odata instalată, obezitatea nu poate fi tratată eficient. Tocmai de aceea, trebuie prevenită printr-un stil de viaţă sănătos.

Lasă un comentariu