Guvernul a aprobat modificări la Legea Bugetului de stat. Cresc veniturile şi cheltuielile pentru 2017

Embed:

Guvernul a aprobat astăzi modificări la Legea Bugetului de stat pentru anul 2017. Potrivit autorităţilor, au crescut veniturile, dar şi cheltuielile preconizate anterior. Creşterea se datorează în principal încasărilor din impozite şi taxe.

Tot astăzi, Executivul a aprobat politica fiscală și vamală pentru anul 2018.

Potrivit Ministerului Finanţelor, în primele opt luni ale anului curent veniturile la Bugetul de stat au crescut cu peste 540 de milioane de lei. Iar sumele obţinute din impozite şi taxe s-au majorat cu 2 miliarde 149,6 milioane de lei faţă de cât era preconizat anterior. Cheltuielile s-au majorat şi ele cu peste 416 milioane de lei.

Totodată, statul a înregistrat reduceri la încasările sub formă de granturi cu 1,8 miliarde lei. Asta pentru că mai multe proiecte pentru Republica Moldova finanţate de Uniunea Europeană nu au fost încă evaluate. Bani vom primi deocamdată pentru liberalizarea regimului de vize, reforma în domeniul finanţelor publice, liberalizarea comerţului şi reforma poliţiei. Pentru restul politicilor în domenii precum educaţie, agricultură, transport vom primi bani anul viitor.

Tot astăzi, a fost aprobată politica fiscală și vamală pentru 2018. Potrivit documentului, mărimea scutirii personale va fi majorată până la șase la sută. Venitul cetățenilor care livrează producție agricolă agenților economici va fi impozitat cu cinci procente.

Proiectul prevede restituirea taxei pe valoare adăugată pentru producătorii de lapte, iar pentru energia termică produsă din biocombustibil solid destinat instituțiilor publice va fi aplicat un TVA de opt la sută.

În document se regăsește majorarea accizelor pentru produsele petroliere, tutun și alcool.

Potrivit autorilor, din data de 1 iulie 2018, facilitățile fiscale și vamale pentru magazinele duty-free vor fi anulate. Politica fiscală și vamală urmează să fie adoptată de Parlament.

Lasă un comentariu