GOLOS DETI a revenit! Aseară s-a difuzat prima ediție din cel de-al cincilea sezon al show-ului musical din Rusia

Embed:

Cei mai talentaţi copii au revenit la PRIME. Aseară s-a dat starul celui de-al cincilea sezon al show-ului muzical Golos Deti din Rusia.

Concursul a început cu un număr de magie, după care pe scenă au urcat membrii juriului. Şi în acest sezon, pe fotoliile de antrenor se regăsesc interpreţii Valerii Meladze şi Pelagheia. Artistul Dima Bilan a fost, însă, înlocuit de rapperul Basta.

Noul sezon al concursului este prezentat de inconfundabilul Dmitrii Naghiev, care, de această dată, are o parteneră de platou. Este vorba despre actriţa Agata Muţenieţe. 

Pentru audiţiile pe nevăzute au fost selectaţi 123 de copii, iar lista participanţilor a fost deja publicată pe site-ul proiectului. Telespectatorii vor urmări şase runde de audiţii, în urma cărora fiecare dintre cei trei juraţi va selecta câte 15 membri pentru echipa sa.

La preselecţiile celui de-al 5-lea sezon au participat peste 800 de copii, care au între 7 şi 14 ani. 

Lasă un comentariu