Gheretele, la control. Peste 40 de percheziţii au avut loc în centrul Capitalei

Embed:

Percheziţii de amploare la chioşcurile din grădina Publică "Ştefan cel Mare" şi din Scuarul Catedralei, după ce Procuratura Municipiului Chişinău a iniţiat un dosar penal pentru evaziune fiscală şi practicare ilegală a activităţii de intreprinzător.

Oamenii legii au depistat numeroase nereguli şi au sistat activitatea mai multor gherete. 

Coincidenţă sau nu, însă imediat după ce au observat că la buticurile din vecinătate sunt efectuate percheziţii, majoritatea comercianţilor din zonă şi-au lăsat tarabele nesupravegheate.

Cei care nu au reuşit să o facă, au fost nevoiţi să-şi sisteze activitatea, după ce gheretele în care munceau au fost sigilate. 

Comercianţii care au fost percheziţionaţi au refuzat să discute cu presa, unii trecători însă, ne-au spus că şi-ar dori ca în oraş să fie mai puţine gherete.

Percheziţiile sunt desfăşurate după ce, recent, premierul Pavel Filip a cerut ministrului Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, să elaboreze un plan de acțiuni privind protejarea parcului.

Totodată, premierul a cerut Centrului de Sănătate Publică, ANSA, Inspectoratului General al Poliției, dar și fiscului să verifice legalitatea autorizațiilor de funcționare a gheretelor din parcuri.

Tot la solicitarea primului ministru, primarul interimar, Nistor Grozavu, a semnat o dispoziţie prin care toate gheretele şi unităţile de comerţ ambulant urmează să fie evacuate din Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt" şi din Scuarul Catedralei. 

Lasă un comentariu