Gala Culturii. Cei mai buni oameni de artă au fost premiaţi aseară

Embed:

Cei mai buni oameni de artă din ţară au fost premiaţi aseara în cadrul unei gale, organizate de Ministerul Culturii. În total au fost oferite 11 premii în domeniul literaturii, teatrului sau coregrafiei. Pentru aportul pe care l-au adus dezvoltării culturii autohtone, artiştii au primit câte zece mii de lei.

Premiile au fost acordate într-o atmosferă deosebită, asigurată de orchestra "Folclor", dirijată de Petre Neamţu, iar artiştii au oferit un mic spectacol.

În domeniul artei teatrale, premiul a fost acordat regizorului Alexandru Cozub, pentru spectacolul "Casa Mare", după opera lui Ion Druţă.

"Sunt onorat să primesc acest premiu. Pentru noi este îmbucurător că acest spectacol, într-adevăr, se joacă cu sălile pline", a afirmat regizorul, Alexandru Cozub.

Criticul literar Mihai Cimpoi şi scriitorul Iulian Filip s-au învrednicit de premii în domeniul literaturii. Primul pentru publicarea volumului "Dicţionar de teorie şi critică literară", iar al doilea pentru cartea "Nuca lui Newton".

"E un îndemn pentru a mai sta la masa de scris, pentru a mă apleca asupra valorilor noastre clasice şi contemporane, fiindcă numai şi numai valorilor ne vor salva", a declarat criticul literar, Mihai Cimpoi.

"E o senzaţie de satisfacţie, de împlinire, verifici încă o dată ceea ce intuiai că e de calitate", a spus scriitorul, Iulian Filip.

Ambasada României la Chișinău a fost premiată pentru conservarea culturii naționale în contribuția la restaurarea sălii cu orgă, a teatrului "Bogdan Petriceicu Haşdeu", dar şi a Muzeului Naţional de Artă al Moldovei.

"Acest gest, pe de o parte, ne onorează, pe de altă parte, ne obligă să continuăm pe aceeaşi linie groasă, pentru că, prin tot ceea ce facem, vrem să contribuim la consolidarea instituţiilor democratice ale Republicii Moldova", a specificat ambasadorul României la Chişinău, Daniel Ioniţă.

Un moment deosebit l-au oferit actorii Iurie Gologan şi Daniela Burlacu cu un fragment inspirat din opera eminesciană.

Ministrul Culturii Monica Babuc a spus că va susține și în continuare personalitățile care contribuie la valorificarea culturii naţionale.

"Orice creator munceşte, bineînţeles, din îndemnul inspiraţiei sale, dar are nevoie de recunoştinţa efortului său şi, mai ales, când acest efort este unul răsunător", a precizat ministrul Culturii, Monica Babuc.

Gala premiilor în cultură este organizată pentru al treilea an consecutiv.

Sursa Foto: publika.md

Lasă un comentariu