Furturi virtuale. Hackerii au furat de la 10 antreprenori jumătate de milion de euro

Embed:

10 agenţi economici din ţara noastră au pierdut, în acest an, sume uriaşe de bani printr-un singur click, după ce au devenit ţintele hackerilor. Păgubiţii au transferat banii, fără să-şi dea seama, nu pe conturile partenerilor lor de afaceri, ci pe ale hoţilor informatici.

Potrivit poliţiei, în hackerii le-au provocat celor 10 antreprenori moldoveni pagube în valoare totală de jumătate de milion de euro.

"De multe ori sunt sparse la început adresele electronice ale companiilor mari de peste hotare şi astfel fiind analizate adresele electronice ale acestora se stabilesc agenţii economici din alte ţări cu care activează", a spus ofițerul CCCI, Sergiu Lisnic.

Potrivit poliţiei, hackerii infectează calculatoarele prin intermediul unor programe malițioase ori lansează campanii de colectare ilegală a datelor, în urma cărora obţin parolele e-mail-urilor.

Ulterior, hoţii informatici înlocuiesc copiile contractelor de prestare a serviciilor și rechizitele bancare expediate de companiile străine, iar importatorii din ţara noastră se pomenesc că fac transferuri bancare pe conturile infractorilor.

"Paguba totală se ridică la peste cinci sute de mii de euro, dat fiind faptul că fiecare infracţiune are o pagubă de la 20 de mii de euro sau poate să depăşească 80 de mii de euro", a mai adăugat ofițerul CCCI, Sergiu Lisnic.

Experţii în domeniul IT vin cu mai multe sfaturi pentru oamenii de afaceri.

"Pe lângă soluţia clasică de antivirus pe care trebuie să o folosească agenţii economici, ei trebuie să şi cunoască cum se foloseşte un server de email, să aibă de cele mai multe ori serverul de emailul securizat de preferinţa lor, securizat de o firmă specializată, să folosească conturi reale pentru toate aceste servicii", a precizat expertul IT, Cristi Dorombach.

Centrul pentru Combaterea Crimelor Informatice a iniţiat, în acest an, 10 cauze penale pentru escrocherie în proporţii deosebit de mari în domeniul virtual, de două ori mai multe decât anul trecut. Oamenii legii nu au, deocamdată, suspecţi.

Dacă vor identificaţi şi reţinuţi, hoţii riscă până la 15 ani de închisoare.

Lasă un comentariu