FMI constată că Guvernul și-a îndeplinit angajamentele și transmite o nouă tranşă de bani

Embed:

Moldova poate accesa o nouă tranşă, în mărime de 21,5 milioane de dolari, din programul de creditare, de aproape 180 de milioane, oferit de Fondul Monetar Internaţional. Conducerea organizaţiei a aprobat primul raport de evaluare al programului, care confirmă că ţara noastră a revenit la creşterea economică.

Directorii FMI au mai constatat că reformele avansează, iar eforturile autorităţilor de la Chişinău au dus la consolidarea stabilităţii financiare.

"Remarc încă odată succesul pe care îl avem noi cu Fondul Monetar Internațional. Astăzi vedem cât de de succes este Guvernul și majoritatea parlamentară, care a venit cu toată susținerea tuturor celor întreprinse de Guvern pentru a avea un succes atât de bun față de Fondul Monetar Internațional", a spus preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

Estimările FMI arată că economia Moldovei va creşte, în acest an, cu 4,5 la sută, mai mult decât au prognozat anterior. Conducerea organizaţiei spune că țara noastră a îndeplinit cerințele prevăzute de program în timp scurt, iar tranșa a fost acodată în baza unei proceduri simplificate.

"Este o paralelă cu studentul care învață bine și atunci i se pune automat examenul. În replică tuturor criticilor, care tot spun că face sau nu face reforme acest Guvern, vreau să vă spun că pe noi ne interesează foarte mult și care este părerea instituțiilor financiare internaționale", a menționat prim-ministru, Pavel Filip.

O altă realizare importantă a Guvernului Filip, evidenţiată de experţii FMI, este reformarea sistemului de pensii, care a devenit mai echitabil, durabil şi transparent. Ţara noastră a semnat un nou program cu Fondul Monetar Internaţional în noiembrie 2016.

Lasă un comentariu