Femeia care găseşte apa. Tatiana Trofan spune că are puteri supranaturale

Embed:

A fost la un pas de moarte, iar după ce a fost salvată de medici s-a pomenit cu puteri supranaturale. O femeie de 52 de ani din raionul Ungheni afirmă că poate depista  izvoarele care curg la zeci de metri sub pământ. Vecinii confirmă spusele femeii şi spun că au deja câteva fântâni datorită ei. Vestea s-a răspândit, iar acum femeia care găseşte apa este căutată de oameni din toate colţurile ţării.

Tatiana Trofan din satul Pârliţa, raionul Ungheni, spune că şi-a dat seama că are puteri supranaturale acum 20 de ani.


"Eram la un pas de a ajunge pe lumea cealaltă, dar am fost salvată. După asta am depistat că am puteri supranaturale", a zis Tatiana Trofan, locuitoare a satului Pârliţa.

Pe lângă faptul că găseşte izvoarele, femeia afirmă că poate spune cu exactitate şi la ce adâncime se află acesta.

"Pe aici trece izvorul. Transformăm 10 grade într-un metru. Transmit gândul meu aici. Aşa verific adâncimea izvorului. Această ramă se întoarce singură, şi se fixează pe adâncimea de 7 metri".

Primul izvor, l-a găsit în curtea fiicei sale, iar în scurt timp, acolo a fost săpată o fântână. Vestea că doamna Trofan are un asemenea dar, s-a răspândit foarte repede în sat.

"Iaca aici la vale, la sosedu ista. O săpat 10 metri în pământ adâncimea şi nu o găsit apa. Şi ea o zis sapă mai la vale că o să şiibă".

"Alţi oameni au căutat mai mult timp izvoare. Şi nu au găsit nimic. Ea însă a venit şi a găsit izvorul imediat".

"Fântânile, cum le găseşte fântânile asta-i ceva...Dar de la dumnezeu. Asta e".

Liliana Pancu spune că deşi iniţial nu credea în puterile supranaturale ale femeii, a rămas şocată când doamna Trofan a depistat cu precizie câteva izvoare în curtea casei sale.

"A venit, a luat câteva sârmuliţe, şi cu sârmuliţele celea, a căutat apuşoara prin ogradă. Şi a găsit-o anume aici. Adică a găsit-o şi în alte locuri, da anume aici mai tare", a zis Liliana Pancu, locuitoare a satului Pârliţa.

Şi echipa noastră de filmare a decis să testeze capacităţile femeii.

"Vom ascunde această sticlă cu apă în pământ. Misiunea doamnei Trofan este să o descopere în cel mai scurt timp. Haideţi să vedem cât de repede va reuşi să o facă", a zis reporterul Prime TV, Nicolae Boico. 


Femeia a găsit sticla cu apă în doar câteva secunde.

"Iată aici.
- Aici?
- Eu simt. Aici mă electrocutează."

De cealaltă parte, specialiştii în geologie au o explicaţie ştiinţifică pentru capacităţile femeii.

"Cursul apei, este legat de structura geologică. Şi în locurile acestea, pot fi nişte manifestări care se observă prin biolocaţiune. Şi dacă doamna este mai sensibilă, poate chiar vede ceva", a afirmat Igor Nicoară, directorul Institutului de Geologie şi Seismologie.

Tatiana Trofan afirmă că până acum a depistat în jur de 300 de izvoare, iar în peste 260 de cazuri au fost săpate fântâni.

Lasă un comentariu