Fără miracole. Barcelona a fost eliminată din Liga Campionilor

Embed:

Barcelona a fost eliminată, aseară, din Liga Campionilor. Catalanii nu au reuşit minunea şi au încheiat la egalitate, scor 0 la 0, meciul de acasă cu Juventus Torino, dupa ce au pierdut în tur cu 0 la 3. Adevăratul spectacol l-au oferit, însă, suporterii din tribune. 

"Nu am avut nicio șansă. După 0-3 în deplasare am avut o misiune foarte dificilă. Nu am putut face nimic, pentru că la acest scor te alegi cu nimic. Este imposibil".

De partea cealaltă, fanii echipei Juventus au plecat acasa cu zambetul pe buze.

"Juventus s-a calificat. Suntem foarte tari! Suntem fantastici și sper că acesta va fi un sezon special. Nu le-a fost ușor, pentru că suntem maeștri în ale defensivei. Nu este atât de ușor să înscrii împotriva echipelor din Italia. Noi suntem numărul unu".

La finalul meciului, fanii au avut parte de scene impresionante. Neymar a izbucnit în plâns si a fost consolat de fostul sau coleg, Dani Alves, care evolueza acum pentru Juventus.

La sfârșitul meciului, suporterii Barcelonei au oferit o demonstrație extraordinară de devotament și pasiune față de echipă, chiar dacă aceasta nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor.

"Așa își ia adio de la Liga Campionilor în acest sezon FC Barcelona. Întreg stadionul Camp Nou, 90 de mii de oameni își susțin echipa favorită deși a părăsit cea mai tare competiție inter-cluburi din lume. Mihai Satnic pentru Prime din Barcelona".

Lasă un comentariu