Excentricul avocat, Valerian Mânzat, îşi petrece ultimele zile la libertate

Embed:

Avocatul vedetă Valerian Mînzat, condamnat la nouă ani de puşcărie, îşi petrece ultimele zile în libertate. Curtea de Apel a pronunţat decizia motivată în dosarul în care Mînzat este acuzat de înscenarea unui accident rutier, pentru a primi despăgubiri de la o companie de asigurări. Condamnatul nu a participat la şedinţă, aşa că sentinţa motivată, întinsă pe 87 de pagini, a fost ridicată de avocatul său. 

"El o să vină mai târziu, o să primească şi el decizia, o să semneze că aici este formalitatea numai de a primi", a spus avocatul lui Mînzat, Gheorghe Amihalachioaie.

Întrucât Valerian Mînzat nu a fost prezent în sala de judecată, magistraţii vor cere oficial poliţiei să-l anunţe în căutare şi să-l încătuşeze. Curtea de Apel va expedia decizia motivată primei instanţe, care o va transmite ulterior Inspectoratului General al Poliţiei.

"Inspectoratul General al Poliţiei imediat ce va primi această decizie motivată, imediat va fi pusă în aplicare şi vor fi luate toate măsurile, ca persoana respectivă să fie reţinută şi diferită justiţiei", a spus şeful adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc.

"Dacă va fi telefonat, va fi invitat, el se va prezenta. Probleme aici nu vor fi", a afirmat avocatul lui Mînzat, Gheorghe Amihalachioaie.

La începutul lunii aprilie, Valerian Mînzat a fost condamnat la nouă ani de închisoare cu executare de către magistraţii Curţii de Apel. El a fost găsit vinovat de faptul că, în anul 2009, a înscenat un accident rutier, pentru a primi 300 de mii de lei de la o companie de asigurări.
În februarie, avocatul vedetă a fost reţinut într-o altă cauză penală şi a petrecut 30 de zile după gratii. Ulterior, el a fost plasat sub control judiciar, deoarece şi-a recunoscut vina. Potrivit procurorilor, Mînzat ar fi extorcat 20 de mii de euro de la o clientă. Cauza penala a fost trimisă în judecată, iar în luna iunie magistraţii vor dicta sentinţa.

Lasă un comentariu