Europa, sub zăpadă. 40 de oameni au murit din cauza gerului

Embed:

Gerul şi ninsorile puternice continuă să facă victime în Europa. De la începutul anului, peste 40 de oameni şi-au pierdut viaţa, din cauza temperaturilor scăzute. Majoritatea victimelor sunt oameni fără adăpost din Polonia, unde, pe alocuri, s-au înregistrat până la minus 30 de grade.

Pe lângă ger, locuitorii oraşului Rybnik din sudul Poloniei se confruntă cu o nouă problemă. Din cauza cărbunilor folosiţi pentru încălzire, aerul a devenit aproape irespirabil. Nivelul de poluare a depăşit de O MIE de ori limitele maxime.

Vremea rea a făcut opt victime şi în Italia. În anumite regiuni din peninsulă, trenurile nu mai circulă, iar sute de străzi au fost închise.

Situaţia nu este mai bună nici în Cehia, unde numărul victimelor a ajuns până la şase. Temperaturile în această ţară au coborât până la minus 34 de grade Celsius.

A nins puternic, în aceste zile, şi în Franţa, unde un autobuz a derapat pe carosabilul alunecos şi a intrat într-un parapet. În urma accidentului, patru oameni au murit, iar alţi 20 au fost răniţi.

Între timp, în Bulgaria, din cauza viscolului şi a ninsorilor abundente, aproximativ 75 de mii de case au rămas fără curent electric.

Aceeaşi situaţie este şi în ţara vecină, România. Zeci de oameni care locuiesc pe litoralul Mării Negre au fost surprinşi să vadă aburi printre valuri. Experţii susţin că fenomenul se produce o dată la câţiva ani şi este cauzat de diferenţa mare dintre temperatura apei şi a aerului.

Meteorologii susţin că, în următoarele zile, în Europa vremea se va îmbunătăţi, deşi vor mai fi înregistrate ninsori.

Sursa Foto: publika.md

Lasă un comentariu