Erdogan ameninţă: Turcia este pregătită să intervină militar în Cipru

Turcia avertizează că este pregătită să intervină militar în Cipru şi în Marea Egee pentru a-și apăra drepturile în zonă, la fel cum a intervenit în Siria. Declaraţia aparţine liderul de la Ankara, Recep Erdogan, care susţine că navele de război și forțele aeriene turce monitorizează atent situația de pe insulă și sunt gata de orice tip de intervenție. 

Ameninţarea lansată de Erdogan survine după ce o companie italiană de extragere a gazelor naturale a încheiat un contract de forare cu autoritățile cipriote. A urmat protestul Turciei, care consideră că la aceste zăcăminte are dreptul şi regiunea separatistă Cipru de Nord, aflată sub controlul autorităţilor de la Ankara. 

Navele militare turceşti au blocat deja o platformă a companiei italiene, pentru a o împiedica să ajungă în zona de explorări. Anterior, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a cerut Turciei să evite escaladarea tensiunilor în acest sens.

Armata turcă a invadat partea de nord a Ciprului în 1974. De atunci, insula este împărțită în două: nordul separatist şi în partea de sud - Republica Cipru, țară membră a Uniunii Europene

Lasă un comentariu