Ediție specială la game show-ul DA sau NU. Răvaşul unui copil a emoţionat trei prezentatoare PRIME TV

Embed:

Visul unui băieţel de 9 ani din satul Dumbrăveni, raionul Soroca, ar putea deveni realitate în ajun de Revelion. Ionuţ Rotaru provine dintr-o familie cu 9 copii şi a scris un răvaş pe adresa emisiunii DA sau NU, în care a menţionat că îşi doreşte un televizor.

Părinţii băiatului lucrează în câmp, iar din banii câştigaţi abia de reuşesc să întreţină familia numeroasă. Impresionate de povestea familiei Rotaru, trei vedete PRIME au hotărât să-şi unească forţele şi să joace la DA sau NU pentru visul lui Ionuţ.

Ionuţ provine dintr-o familie de gospodari, care locuieşte în condiţii modeste. În scrisoarea trimisă pe adresa emisiunii DA sau NU, băiatul menţionează că tot ce îşi doreşte este să câştige bani pentru un televizor, aşa cum cel pe care îl are acasă este vechi şi prea mic. 

"Ionel este mai dezgheţat, mai ager oleacă la minte. S-au apucat într-o seară când arăta la televizor şi au început a scrie singuri. Unul spunea un cuvânt, altul alt cuvânt, ei între ei vorbeau şi aşa şi au scris", a spus tatăl lui Ionuț, Veaceslav Rotaru.

"De mult timp îmi doream să-ţi scriu, să-ţi povestesc despre mine şi familia mea. Tare aş vrea să ajungem la emisiunea noastră de suflet DA sau NU. Vrem foarte tare ca măcar în acest an să avem un televizor mare, unde să te putem privi cu toţii", a zis elevul Ionuț Rotaru.

Părinţii băiatului sunt împreună de 18 ani şi au 9 copii - 5 fete şi 4 băieţi.

"N-aş zice că-i uşor să-i creşti, dintr-o parte e uşor, dintr-o parte şi bine, dar tot singur nu poţi să le dai. Eu înţeleg că vor toţi multe şi de toate să aibă, dar nu reuşesc", a menționat tatăl lui Ionuț, Veaceslav Rotaru.

Scrisoarea a ajuns cu bine la DA sau NU, aşa că realizatorii emisiunii au decis să-l invite pe Ionuţ în platoul jocului lăcomiei şi al norocului.

"Este un băiat extraordinar, o să-l vedeţi, o să vă placă. Nu vă spun mai multe , că spunând mai multe ar trebui să spun şi pentru Ionuţ. Dar va fi o emisiune cu multe, multe surprize", a afirmat prezentatorul DA sau NU, Dan Negru.

Pentru visul băiatului vor juca vedetele PRIME - Olivia Furtună, Cristina Stamatin și Lilia Lozan.

"Am emoţii, pentru că vreau ca totul să iasă foarte bine, să aducem într-o familie zâmbetul pe buze. Să reuşim să facem o surpriză de sărbători, pentru că de sărbători suntem un pic mai nostalgici, mai emotivi, mai frumoşi la suflet", a recunoscut prezentatoarea PRIME TV, Lili Lozan.

"Atunci când am aflat că o să jucăm pentru un caz nobil şi o să donăm banii, sigur că am reacţionat pozitiv şi am venit cu tot dragul ca să ajutăm această familie", a precizat prezentatoarea PRIME TV, Olivia Furtună.

"Am emoţii să nu deschid servieta cu 250 de mii, pe bune. Noi sperăm din toată inima că o să avem foarte mult noroc, o să putem să-i ajutăm şi să fie bine, ca servietele mari să rămână în joc", a mai adăugat prezentatoarea PRIME TV, Cristina Stamatin.

Câţi bani vor reuşi să câştige prezentatoarele PRIME pentru Ionuţ aflaţi sâmbătă, începând cu ora 20:00, la PRIME.

Lasă un comentariu